Traseul este un traseu de 3 zile, dedicat atât începătorilor cât și avansaților. Nu este un traseu greu, dar este un traseu lung, în care putem acoperi o distanță de 102 km pe Dunăre, dacă ne țin puterile și reușim să facem față celor 3 zile de vâslit.
Nu este obligatoriu ca toată echipa să ajungă la punctul de final. În fond, turele noastre cu caiacul nu sunt o competiție, ci o activitate recreativă în mijlocul naturii, care trebuie să ne facă plăcere și să ne relaxeze. Astfel, începătorii care pornesc cu noi în aventura acesta de 3 zile, pot în orice moment să ceară ghidului să se întoarcă dacă efortul a devenit prea mare pentru ei. Acest aspect este valabil și în cazul celor avansați, dar care simt că nu mai pot continua tura pe Dunăre.
Distanța parcursă pe această tură este de 102 km, pe care îi vom împărți în trei zile, cu punctul de plecare din comuna Gostinu, județul Giurgiu - la km 473 al Dunării și punctul de final la Călărași, județul Călărași- la km 371 al Dunării.
Participanții sunt transportați de echipa organizatoare la punctul de plecare din Gostinu împreună cu echipamentul și bagajele pentru toată echipa.
După un mic instructaj din partea ghidului, ne suim în caiace și începem să vâslim. Pornim în aval pe Dunăre, trecem pe lângă Ostroavele Lungu și Lungu II care îngustează Dunărea în această zonă și ajungem în dreptul comunei Greaca, care va fi primul loc de campare peste noapte.
Plecăm odihniți de dimineață, și padelăm înspre Oltenița îndreptându-ne spre comuna Mânăstirea unde va fi a doua noapte de campare/cazare. Ne vom odihni și vom porni dis de dimineață la drum pentru ultima parte a traseului.
Imediat ce pornim de la Mănăstirea, înspre partea bulgară se poate zona naturală protejată Garvaski blata. Vâslim în sus pe Dunăre și trecem prin dreptul rezervației naturale Srebărna din partea bulgară. până ajungem în dreptul comunei Mânăstirea din județul Călărași, unde vom înnopta. A doua zi plecăm de aici înspre finalul traseului nostru, la Călărași.
Obiective turistice din zonă
Cetatea a fost construită între anii 1390-1395 în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. A fost cucerită de turci în anul 1490, transformată în raia, și condusă de ei peste 400 de ani, împreună cu un teritoriu adiacent de 10-15 km. A îndurat mai mult de 20 de asedii, fiind eliberată temporar de domnitorii Dan al II-lea, Vlad Dracul și Vlad Țepeș în secolul al XV-lea și apoi de Mihai Viteazul în 1595.
După retrocedarea din 1829 a fost parțial demolată de ruși și distrusă de către cetățenii orașului.
Cercetările arheologice au fost efectuate în perioada 1954 - 1997. Au fost descoperite câteva artefacte semnificative, printre care cea mai veche piesă de artilerie de pe teritoriul țării noastre.
Turnul Ceasornicarului este o relicvă din perioada în care Imperiul Otoman deținea controlul asupra portului dunărean.
Purtător al unui ceas public, turnul a fost cea mai înaltă construcție din oraș în acea vreme, amenajat în centrul geometric al teritoriului, considerat o raritate în zilele noastre.
Turnul a fost sub control turcesc timp de 30 de ani, dar a fost construit după planurile europene ale strategilor acelor vremuri. Nu este o arhitectură turcă, ci un design inspirat de arhitectura stilului francez. Construit în 1771 într-o formă diferită de cea pe care o putem admira astăzi, turnul făcea parte din sistemul de fortificație al orașului. Fiind cea mai înaltă clădire din zonă, turnul a fost punctul principal de supraveghere a avansării armatelor inamicului.
Turnul cu ceas a intrat într-un proces de reconsolidare la sfârșitul anului 2005, iar lucrările au fost finalizate în 2007. Cu această ocazie, ceasul a fost înlocuit cu unul nou, originalul fiind păstrat în cadrul Muzeului de Istorie "Teoharie Antonescu" din orașul Giurgiu.
În prezent, Turnul Ceasornicarului este simbolul orașului Giurgiu, acest monument fiind reprezentat pe stema județului.
Podul peste Dunăre, numit și Podul Prieteniei, reprezintă o construcție de grinzi de oțel peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de orașul Giurgiu din România (kilometrul 488,7 pe Dunăre).
A fost construit în decursul a 2,5 ani de Bulgaria și România, în colaborare cu URRS-ul de la acea vreme.
Podul are o lungime de 2.80 km și traversează Dunărea la o înălțime de 30 de metri deasupra apei. Este construit pe două niveluri - pentru trenuri și vehicule. Mijlocul podului, pe o lungime de 85 m, se poate ridica pentru a permite trecerea navelor de mari dimensiuni.
Podul este unul dintre cele două poduri peste granița naturală creată de fluviul Dunărea între Bulgaria și România, care are o lungime de aproximativ 500 km. Arhitectura podului aparține arhitectului Georgi Ovcharov, iar decorurile artistice - portalurile de pe malul românesc și bulgar, cât și capetele de vultur de pe toată lungimea acestuia - sunt realizate de sculptorul ucrainian Mihaylo Parashchuk.
Podul Prieteniei a fost deschis oficial pentru dare în exploatare la 20 iunie 1954, reprezentând cel mai mare pod combinat (prevăzut cu cale ferată și drum pentru autovehicule) de la acea vreme în Europa.
În 1966, a fost inaugurată clădirea actuală care adăpostește teatrul intitulat "Casa Culturii". Au urmat câțiva ani de concurență culturală, susținută de cele mai importante colective din București de la acea vreme: Teatrul de Varietăți, de Operă, Opera românească, Filarmonica, Teatrul Național, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara etc.
Sala mare ce dispune de 480 locuri era supraaglomerată, în timp ce camera mică găzduia biblioteca orașului, care a fost mutată aici dintr-un spațiu insalubru de pe strada Gării.
Sub administrația lui Mircea Crețu, instituția își schimbă denumirea în 1993, devenind astfel Teatrul "Valah" și aici începe să se organizeze anualul "Festival Internațional al teatrelor în orașele dunărene", un eveniment care a ajuns la cea dea XV-a ediție.
Astăzi, iubitori de teatru se pot delecta cu piese în care joacă actori români îndrăgiți precum Mircea Crețu, Basil Thomas, Giulia Carla Ionescu sau Alecsandra Anca, actori care fac parte din echipa teatrului Tudor Vianu, sub conducerea dramaturgului Mircea M. Ionescu. Piesele sunt puse în scenă atât la nivel loca, în România, în cadrul stagiilor organizate anual, cât și în cadrul festivalurilor internaționale.
Parcul Natural Comana a fost fondat în anul 2004 și este situat în sudul României, la o distanță egală cu distanța dintre București și Giurgiu.
Din punct de vedere al reliefului, Parcul Natural Comana se află la granița dintre câmpie forestieră și silvostepă, cadru natural care conferă parcului caracteristici fitocenologice speciale și o mare diversitate a florei.
Parcul Natural Comana este a treia zonă mlăștinoasă ca importanță din sudul României, după Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei. Vârsta formării reliefului și particularitățile sistemului fluvial au modelat câmpia preexistentă, ducând la apariția reliefului actual, caracterizat de văi relativ largi și adânci, situate la o altitudine de 42-45 de metri și o câmpie plană, cu o altitudine de 90-95 de metri. Pădurile din cadrul Parcului Natural Comana reprezintă o treime din suprafața parcului și sunt rămășițe ale Codrilor Vlăsiei - pădurile care acopereau pe vremuri o mare parte din sudul României, inclusiv orașul București și județul Ilfov - păstrate într-un corp relativ compact.
Cele 8.023,5 hectare de pădure au oferit condițiile optime pentru întreținerea și dezvoltarea unui număr mare de specii rare de plante, a unor organisme animale sau a unor habitate caracteristice.
Lucrarea a fost comandată de Societatea "Cultul Eroilor", sucursala fostului județ Vlașca, și a fost executată cu ajutorul contribuției publice.
Autorul proiectului este arhitectul român State Baloșin. Fundația a fost pusă pe data de 15 august 1926, lucrările fiind finalizate în anul 1939, atunci când mausoleul a fost oficial inaugurat.
Interiorul mausoleului, la parter, adăpostește trei cripte, relicve ale 350 de eroi români identificați, care și-au pierdut viața în bătăliile desfășurate în județ în toamna anului 1916, și a 69 de militari germani, decedați în spitalul din Giurgiu, în perioada 1916-1918, ale căror nume sunt înscrise pe cele șapte plăci din marmură albă.
Împreună cu aceștia, într-un osuar, se păstrează astăzi relicvele a 4.000 de militari români neidentificați, la care se adaugă și osemintele unui ofițer bulgar care a murit în 1913, precum și moaștele a 3 soldați francezi aparținând trupelor coloniale, decedați în 1918.
Starea de conservare este foarte bună, monumentul fiind restaurat și re-inaugurat la data de 7 Decembrie 2007, cu contribuția Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
În Primul Război Mondial, pierderile suferite de armata română au fost estimate la peste 500.000 de soldați, decedați, răniți, dispăruți sau căzuți prizonieri.
Plaja Gostinu este o întindere de nisip din apropierea Dunării, aproape de satul Gostinu, la aproximativ 20 de kilometri de Giurgiu și la aproximativ 80 de kilometri de București.
Plaja nu oferă un peisaj aparte, dar profită de nisipul fin și de faptul că apa Dunării se adâncește treptat. Puteți ajunge la plaja Gostinu cu mașina, iar în zonă există și condiții pentru camping.
Plaja Gostinu se întinde pe o lungime de 1,5 kilometri și poate atinge o lățime de până la 100 de metri în timpul verilor secetoase. Accesul pe plajă nu este marcat, iar drumul nu este asfaltat. În plus față de plajă, chiar în mijlocul Dunării, se înalță o insulă de nisip, care este accesibilă în aproximativ 50 de metri prin apa adâncă până la talie când râul este scăzut.
"Ultima plajă "virgină" a Dunării" este înconjurată de o parte cu pădure, unde puteți să vă odihniți protejați de căldura soarelui.
Lacul Călărași are o suprafață de aproximativ 5.000 hectare din care 500 ha sunt reprezentate de corpul de apă. În zona naturală, o specie de interes de conservare este remarcabilă gâscă cu gât roșu, dar trebuie menționate și cormoranul, pelicanul, egreta mică, stârcul cenușiu, lebăda-de-vară sau găinușa de baltă.
Zona este animată de cântecul păsărilor, precum lăcarul mare și mic, sau a presurii de stuf și pițigoiului de stuf.
Suprafața lacului este acoperită de nuferi de culoare albă și galbenă, iarba broaștei, peștișoară și plante pitice.
Principala activitate de ecoturism care se poate practica în interiorul sitului protejat este birdwatching-ul, deși nu există o infrastructură turistică specifică pentru aceasta
activitate. O altă activitate de agrement ce poate fi practicată este pescuitul sportiv în lacurile naturale și bazinele piscicole artificiale.
Muzeul este situat pe strada Progresului nr. 4 din Călărași, și este organizat pe două secțiuni:
Departamentul de Arheologie și Tezaur a fost deschis la 9 iunie 2012. Spațiul secțiunii a fost conceput și echipat cu echipamente moderne de ultimă generație, care asigură securitatea în conformitate cu legislația în vigoare. Această dotare modernă a făcut posibilă prezentarea în premieră a unor fragmente extraordinare ale Tezaurului Muzeului, un patrimoniu care ilustrează evoluția comunităților dunărene din preistorie și până la sfârșitul antichității.
O serie de piese arheologice din neolitic (vase și pahare Boian, figuri aparținând culturilor Gumelnița și Hamangia) și piese numismatice descoperite pe teritoriul județului Călărași sunt expuse publicului larg, cum ar fi tezaurul de tetradrahme thasiene de la Boşneagu, tezaurul de denari romani republicani descoperiți la Jegălia și tezaurul de la Bora alcătuit din monede de aur și argint din secolul al XVI-lea.
Muzeul prezintă elemente de ceramică, figuri antropomorfe și zoomorfe, vetre, unelte, fragmente de edificii neo-eneolitice din situl arheologic Sultana-Malu Roșu, plastică antropomorfă din epoca romană, colecțiile de opaițe romane, obiecte de ceramică smălțuită și bijuterii bizantine de la Păcuiul lui Soare, numismatică antică și medievală.
Secțiunea de artă, etnografie, restaurare și conservare - a cărei moștenire include 518 de creații interbelice și contemporane, precum picturi, sculpturi, grafică și artă decorativă);
Muzeul are peste 43.000 de piese, inclusiv 25 de monede de aur bizantine și medievale;
Expoziții permanente pot fi văzute în cadrul muzeului, precum: "Artă și magie, viața și moartea în preistorie la Dunărea de Jos", "Rituri și ritualuri de la Dunărea de Jos, Lumea celor vii, Lumea celor morți", "Civilizația Boian", "O civilizație necunoscută: Gumelnița";
Clădirea Muzeului Dunării de Jos este un monument arhitectural de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
Grădina zoologică din Călărași este una dintre cele mai mari din România, din punct de vedere al suprafeței și al numărului de specii care pot fi observate aici, dintre care unele sunt unice în țară.
Este singura grădină zoologică din România unde se reproduce jaguarul, tigrul siberian și struțul Emu. De asemeni, grădina zoologică din Călărași deține specii unice, cum ar fi hipopotamul și urșii de Alaska (grizzly).
Vizitatorii care trec pragul Grădinii zoologice din Călărași se pot delecta cu un număr impresionant de specii de animale, mamifere, păsări, pești exotici, reptile exotice etc.
Cea mai nouă construcție din cadrul Zoo Călărași este Aquaterrarium-ul, construcție care totalizează o colecție de animale acvatice: pești exotici, reptile exotice, șerpi, crocodili, etc.
A fost înființată în anul 1980, la 1 iunie, și a fost deschisă sub administrația lui Gheorghe Tatavura, care a adus câteva specii de mamifere (sălbatice și domestice), precum și o colecție de păsări exotice care îi aparțineau.
Grație poziționării sale strategice pe cursul Dunării, orașul Călărași se bucură de câteva plaje amenajate unde turiștii cât și localnicii se pot bucura de o baie în apele Dunării.
Una dintre cele mai căutate și apreciate plaje din oraș este Plaja Mare, datorită nisipului său fin. Plaja Mare este aproape de parcul central din Călărași.
La fel de apreciate și frecventate vara, sunt și Plaja Tineretului și Plaja Automobiliștilor, aceasta din urmă situată la 4 km distanță de oraș.
Datorită apelor sale terapeutice, Lacul Valea Roșie este o zonă turistică importantă. Este de asemenea, o zonă protejat de lege.
Lacul Valea Roșie este un lac cu apă sărat, format în condiții naturale, fiind situat chiar în apropierea comunei Mitreni.
Datorită proprietăților sale terapeutice, sute de turiști sosesc aici în fiecare an pentru tratamente. Apele sale bogate în sodiu și sulf, dar și nămolul vegetal au proprietăți terapeutice foarte importante.
Fiind un lac natural, suprafața sa este destul de lărgită - întinzându-se pe aproximativ 14 hectare. În bazinul său se găsesc multe specii de pești. Putem menționa crapul românesc, crapul crucian și fitofagul. Tocmai de aceea, mulți oameni din împrejurimi, dar și turiștii dependenți de pescuit ajung în aceste locuri pentru a se bucura de peștele prins.
Cetatea Vicina a fost construită între anii 969 - 976, în timpul domniei împăratului bizantin Ioan Tzimiskes, fiind o construcție solidă, singura cetate a Imperiului Bizantin din Europa, care a rezistat trecerii timpului.
Cetatea Vicina a ocupat inițial o suprafață de 5-6 hectare și a avut probabil o formă trapezoidală.
Istoricii confirmă faptul că de-a lungul timpului cetatea a avut rolul unei vămi și a unei cetăți de apărare, din zona Dobrogei. Cetatea Vicina a reprezentat casa flotei imperiale de război și a garnizoanei militare.
Durabilitatea zidurilor cetății a fost dată de o tehnică specială utilizată în timpul construcției, numită sub-structura de lemn, care a fost utilizată datorită poziției cetății pe un teren aluvionar.
Pereții au fost construiți din blocuri de piatră profilate, poarta din partea de nord a cetății prezentând evidente influențe bizantine.
Păcuiul lui Soare, insula Dunăreană pe care se înalță cetatea Vicina, una dintre cele mai importante obiective turistice din zona litorală, este situat la 9 km în aval de Ostrov. Păcuiul lui Soare îmbină istoria, nostalgia, plaja și pustietatea, fiind perfectă pentru cei în trecere care caută liniște și relaxare departe de ecoul tumultuos al vieții cotidiene.
Muzeul din Gumelnița a fost înființat în 1957 în urma unei donații a 902 piese arheologice din partea lui Barbu Ionescu, un contabil care a fost și primul director al muzeului până în 1968.
Colecțiile muzeului au crescut semnificativ, ajungând la 15.500 de obiecte arheologice și numismatice.
Clădirea în care funcționează muzeul a fost construită în anul 1926 de arhitectul Ion Cernescu. Destinația inițială a clădirii a fost să găzduiască evenimente culturale, apoi o parte din construcție a adăpostit temporar Banca Națională din Oltenița și Sfatul Popular Județean.
Materialele expuse fac parte din cultura neolitică din Gumelnița (unelte de piatră și coarne de cerb, figurine din ceramică, vase antropomorfe și zoomorfe, harpoane, topoare de piatră, materiale plastice), comori ale primului mileniu d.Hr., tezaure de bijuterii de la Colibași și Chirnogi.
Expoziția principală include obiecte care au aparținut civilizațiilor care au evoluat în centrul Câmpiei Române, cum ar fi cultura Dudești descoperită la Căsciorele și Vasilați, cultura Boian ilustrată de descoperirile din Spanțov, Căsciorele sau Vlădiceasca.
Un loc special a fost rezervat prezentării civilizației Gumelnița, care a primit un spațiu amplu în cadrul muzeului.
Colecția muzeului este expusă pe situri, pentru ca vizitatorului să ii fie prezentate vestigiile fiecărei comunități pentru ca acesta să își formeze o imagine completă despre ocupațiile și modul de viață al omului din timpuri străvechi.
Hartă traseu
