Traseu Gostinu - Calarasi (Chiciu)

Cetatea a fost construită între anii 1390-1395 în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. A fost cucerită de turci în anul 1490, transformată în raia, și condusă de ei peste 400 de ani, împreună cu un teritoriu adiacent de 10-15 km. A îndurat mai mult de 20 de asedii, fiind eliberată temporar de domnitorii Dan al II-lea, Vlad Dracul și Vlad Țepeș în secolul al XV-lea și apoi de Mihai Viteazul în 1595.

            După retrocedarea din 1829 a fost parțial demolată de ruși și distrusă de către cetățenii orașului.

            Cercetările arheologice au fost efectuate în perioada 1954 - 1997. Au fost descoperite câteva artefacte semnificative, printre care cea mai veche piesă de artilerie de pe teritoriul țării noastre.

Turnul Ceasornicarului este o relicvă din perioada în care Imperiul Otoman deținea controlul asupra portului dunărean.

            Purtător al unui ceas public, turnul a fost cea mai înaltă construcție din oraș în acea vreme, amenajat în centrul geometric al teritoriului, considerat o raritate în zilele noastre.

            Turnul a fost sub control turcesc timp de 30 de ani, dar a fost construit după planurile europene ale strategilor acelor vremuri. Nu este o arhitectură turcă, ci un design inspirat de arhitectura stilului francez. Construit în 1771 într-o formă diferită de cea pe care o putem admira astăzi, turnul făcea parte din sistemul de fortificație al orașului. Fiind cea mai înaltă clădire din zonă, turnul a fost punctul principal de supraveghere a avansării armatelor inamicului.

            Turnul cu ceas a intrat într-un proces de reconsolidare la sfârșitul anului 2005, iar lucrările au fost finalizate în 2007. Cu această ocazie, ceasul a fost înlocuit cu unul nou, originalul fiind păstrat în cadrul Muzeului de Istorie "Teoharie Antonescu" din orașul Giurgiu.

În prezent, Turnul Ceasornicarului este simbolul orașului Giurgiu, acest monument fiind reprezentat pe stema județului.

Podul peste Dunăre, numit și Podul Prieteniei, reprezintă o construcție de grinzi de oțel peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de orașul Giurgiu din România (kilometrul 488,7 pe Dunăre).

            A fost construit în decursul a 2,5 ani de Bulgaria și România, în colaborare cu URRS-ul de la acea vreme.

            Podul are o lungime de 2.80 km și traversează Dunărea la o înălțime de 30 de metri deasupra apei. Este construit pe două niveluri - pentru trenuri și vehicule. Mijlocul podului, pe o lungime de 85 m, se poate ridica pentru a permite trecerea navelor de mari dimensiuni.

            Podul este unul dintre cele două poduri peste granița naturală creată de fluviul Dunărea între Bulgaria și România, care are o lungime de aproximativ 500 km. Arhitectura podului aparține arhitectului Georgi Ovcharov, iar decorurile artistice - portalurile de pe malul românesc și bulgar, cât și capetele de vultur de pe toată  lungimea acestuia - sunt realizate de sculptorul ucrainian Mihaylo Parashchuk.

            Podul Prieteniei a fost deschis oficial pentru dare în exploatare la 20 iunie 1954, reprezentând cel mai mare pod combinat (prevăzut cu cale ferată și drum pentru autovehicule) de la acea vreme în Europa.

În 1966, a fost inaugurată clădirea actuală care adăpostește teatrul intitulat "Casa Culturii". Au urmat câțiva ani de concurență culturală, susținută de cele mai importante colective din București de la acea vreme: Teatrul de Varietăți, de Operă, Opera românească, Filarmonica, Teatrul Național, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara etc.

            Sala mare ce dispune de 480 locuri era supraaglomerată, în timp ce camera mică găzduia biblioteca orașului, care a fost mutată aici dintr-un spațiu insalubru de pe strada Gării.

            Sub administrația lui Mircea Crețu, instituția își schimbă denumirea în 1993, devenind astfel Teatrul "Valah" și aici începe să se organizeze anualul "Festival Internațional al teatrelor în orașele dunărene", un eveniment care a ajuns la cea dea XV-a ediție.

            Astăzi, iubitori de teatru se pot delecta cu piese în care joacă actori români îndrăgiți precum Mircea Crețu, Basil Thomas, Giulia Carla Ionescu sau Alecsandra Anca, actori care fac parte din echipa teatrului Tudor Vianu, sub conducerea dramaturgului Mircea M. Ionescu. Piesele sunt puse în scenă atât la nivel loca, în România, în cadrul stagiilor organizate anual, cât și în cadrul festivalurilor internaționale.

Parcul Natural Comana a fost fondat în anul 2004 și este situat în sudul României, la o distanță egală cu distanța dintre București și Giurgiu.

Din punct de vedere al reliefului, Parcul Natural Comana se află la granița dintre câmpie forestieră și silvostepă, cadru natural care conferă parcului caracteristici fitocenologice speciale și o mare diversitate a florei.

            Parcul Natural Comana este a treia zonă mlăștinoasă ca importanță din sudul României, după Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei. Vârsta formării reliefului și particularitățile sistemului fluvial au modelat câmpia preexistentă, ducând la apariția reliefului actual, caracterizat de văi relativ largi și adânci, situate la o altitudine de 42-45 de metri și o câmpie plană, cu o altitudine de 90-95 de metri. Pădurile din cadrul Parcului Natural Comana reprezintă o treime din suprafața parcului și sunt rămășițe ale Codrilor Vlăsiei - pădurile care acopereau pe vremuri o mare parte din sudul României, inclusiv orașul București și județul Ilfov - păstrate într-un corp relativ compact.

            Cele 8.023,5 hectare de pădure au oferit condițiile optime pentru întreținerea și dezvoltarea unui număr mare de specii rare de plante, a unor organisme animale sau a unor habitate caracteristice.

Lucrarea a fost comandată de Societatea "Cultul Eroilor", sucursala fostului județ Vlașca, și a fost executată cu ajutorul contribuției publice.

            Autorul proiectului este arhitectul român State Baloșin. Fundația a fost pusă pe data de 15 august 1926, lucrările fiind finalizate în anul 1939, atunci când mausoleul a fost oficial inaugurat.

            Interiorul mausoleului, la parter, adăpostește trei cripte, relicve ale 350 de eroi români identificați, care și-au pierdut viața în bătăliile desfășurate în județ în toamna anului 1916, și a 69 de militari germani, decedați în spitalul din Giurgiu, în perioada 1916-1918, ale căror nume sunt înscrise pe cele șapte plăci din marmură albă.

            Împreună cu aceștia, într-un osuar, se păstrează astăzi relicvele a 4.000 de militari români neidentificați, la care se adaugă și osemintele unui ofițer bulgar care a murit în 1913, precum și moaștele a 3 soldați francezi aparținând trupelor coloniale, decedați în 1918.

            Starea de conservare este foarte bună, monumentul fiind restaurat și re-inaugurat la data de 7 Decembrie 2007, cu contribuția Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

            În Primul Război Mondial, pierderile suferite de armata română au fost estimate la peste 500.000 de soldați, decedați, răniți, dispăruți sau căzuți prizonieri.

Plaja Gostinu este o întindere de nisip din apropierea Dunării, aproape de satul Gostinu, la aproximativ 20 de kilometri de Giurgiu și la aproximativ 80 de kilometri de București.

            Plaja nu oferă un peisaj aparte, dar profită de nisipul fin și de faptul că apa Dunării se adâncește treptat. Puteți ajunge la plaja Gostinu cu mașina, iar în zonă există și condiții pentru camping.

            Plaja Gostinu se întinde pe o lungime de 1,5 kilometri și poate atinge o lățime de până la 100 de metri în timpul verilor secetoase. Accesul pe plajă nu este marcat, iar drumul nu este asfaltat. În plus față de plajă, chiar în mijlocul Dunării, se înalță o insulă de nisip, care este accesibilă în aproximativ 50 de metri prin apa adâncă până la talie când râul este scăzut.

            "Ultima plajă "virgină" a Dunării" este înconjurată de o parte cu pădure, unde puteți să vă odihniți protejați de căldura soarelui.