Traseu de o zi la Corabia

Cetatea romană Sucidava este situată la cinci kilometri de orașul Corabia, județul Olt, satul Celei. A fost un important centru economic și militar și a fost construit după cucerirea Daciei de către romani. În secolul al IV-lea, aici a fost construit un pod peste Dunăre, cunoscut și sub numele de podul lui Constantin. Construit din piatră și lemn, este considerat unul dintre cele mai lungi în antichitate - aproape 2,5 kilometri. Dar a existat doar pentru o perioadă scurtă de timp.

            Astăzi un singur stâlp mai stă în picioare. Drumul spre cetate este marcat cu semne. Odată ajunși la intrare, puteți întâlni un gardian sau puteți intra gratuit în zona împrejmuită. Dimensiunea sitului vă va uimi. Pereții sunt foarte bine conservați, iar partea deschisă vă va face să vă imaginați cetatea la înălțimea ei, pe vremea când era plină de viață.

            Cetatea Sucidava acoperă o suprafață de aproximativ 220.000 m2. După ce a fost distrusă de huni, a fost restaurată în timpul împăratului bizantin Iustinian între anii 527 si 535. Săpăturile arheologice au dovedit că după anul 602 daci si romani - și mai târziu români - au locuit aici. Sucidava modernă, denumită pe vremuri satul Celei, a fost documentată pentru prima dată în 1247 în documente legate de Ordinul Ospitalierilor.

            Multe articole descoperite în jurul fortăreței sunt expuse astăzi în Muzeul Etnografic și Arheologic din Corabia.

            Principalul punct de referință în cadrul cetății Sucidava este reprezentat de            Fântâna Secretă, considerată a fi unică în construcția sa. Decorată în secolul al VI-lea, a fost redescoperită în 1958. A fost numită așa datorită sursei sale de apă - un izvor subteran, la 14 metri în afara fortăreței. Conform poveștilor, în ziua nunții, mireasa ar trebui să vină aici și să bea "apă vie" din această fântână, astfel încât căsnicia să fie plină de iubire. Acesta este motivul pentru care localnicii numesc această fântână și Izvorul dragostei. Apa este încă bună de băut și clară ca lacrima.

Muzeul a fost fondat în anul 1951, având un profil mixt: istorie, etnografie, științe naturale. Clădirea, un monument istoric, a fost construită în 1907. Expoziția muzeului este formată din două secțiuni: artă populară și istoria antică. Patrimoniul bogat descoperit în așezarea Celei, de la urme din neolitic până la vremurile Evului Mediu, a furnizat în mod constant exponate pentru colecțiile muzeului.

            Colecțiile conțin piese arheologice, arme, unelte, ustensile de uz casnic, ceramică, bijuterii, numismatică, statuete de bronz și marmură, monumente funerare, piese de arhitectură, piese epigrafice de o calitate excepțională, tezaure bizantine. Există, de asemenea, exponate pentru științele naturii, paleontologie, faună și floră din zonă.

            O altă colecție semnificativă este cea de etnografie și artă populară, care conține instrumente și unelte de agricultură, pescuit, zootehnie, ale vieții tradiționale și articole de îmbrăcăminte populară. Muzeul se află pe Str. Cuza Vodă nr. 65, Contact la telefon 0249.561.364.

În vara anului 1896, următoarele au fost scrise în istoria orașului Caracal: "S-au pus fundațiile pentru Teatrul Național, care va aduce prosperitatea culturală locuitorilor din Caracal". La acel moment, un număr impresionant de teatre erau construite în Europa. În aceeași perioadă, românii au construit Ateneul Român, Teatrul Național din Iași, precum și cele din București, Cluj și Timișoara. Prin voința administrației orașului și din dragoste pentru teatru, Caracal a construit și un teatru - la fel de frumos și impresionant, cu același spirit arhitectonic european, construit eficient în centrul istoric al orașului, lângă ruinele Curții Domnești a lui Mihai Viteazul.

            Clădirea teatrului din Caracal a fost construită între anii 1896 și 1901 în stil eclectic cu accente neobaroce și neo renascentiste, și impresionează prin dimensiunea masivă și decorurile bogate. Edificiul teatrului din Caracal, construit între anii 1896-1901 în stil eclectic cu accente neobaroce și neo renascentiste, impresionează prin masivitatea și bogăția decorurilor sale. Teatrul a fost construit de arhitectul austriac Franz Billek, după planurile sale elaborate la București în mai 1896. Din câte știm, aceasta este singura clădire proiectată de arhitectul Billek în Regat. Antreprenorul a fost Spaulenzi Mariani din Italia.

Cea mai veche afacere străină în România, cu o activitate neîntreruptă de 320 de ani, este Atletul Albanez. Acesta aparține familiei Memish, originară din Albania. Istoria afacerii familiei Memish în România începe acum 300 de ani. În jurul anului 1700, a sosit în Țara Românească primul Memish, care avea ca activitate comerțul cu dulciuri și băuturi tradiționale albaneze. Obișnuiau să vină în fiecare vară și acasă își petreceau doar iernile.

            Chiar dacă există de 300 de ani, afacerea își poartă numele actual din anul 1912. În primăvara anului 1912, la Slatina a sosit un circ, care printre atracții prezenta un număr de wrestling. Premiul era de 300 de napoleoni de aur. În competiție a intrat unul dintre strămoșii familiei Memish care a și câștigat. Din respect pentru oraș și pentru cetățeni, acesta a donat banii Primăriei, care, la rândul său, a oferit afacerii numele de "Atletul albanez", care funcționează neîntrerupt de atunci.

            Cofetăria "Atletul Albanez" arată ca o capsulă de timp blocată în anii 1950, singura tehnologie modernă fiind aerul condiționat. Frigiderele sunt umplute cu bere de mei și limonadă, halva, rahat turcesc și înghețată, iar pereții sunt umpluți cu decupaje din ziare și fotografii vechi ale persoanelor celebre care au trecut pragul "omului cu bere de mei" din Slatina. Toate rețetele sunt secrete, în magazin nu a fost angajat niciodată cineva din afara clanului, iar în laborator au acces doar membrii familiei.

            Specialitățile casei sunt: ​​bere de mei, limonadă, înghețată, sarailii, halva, baclavale, rahat turcesc din trandafiri și cu nuci.

            În 2008, Primăria din Slatina a acordat familiei Memish titlul de cetățean de onoare al orașului.

În orașul Scornicești se află casa în care s-a născut la 26 ianuarie 1918 Nicolae Ceaușescu, care a fost leagănul erei de aur pentru o lungă perioadă de timp.

Casa în care s-a născut Nicolae Ceaușescu a fost construită în jurul anului 1890 și renovată în 1979. În plus față de mobilierul original care a aparținut lui Ceaușescu, în casă se află obiecte specifice din acea perioadă, cămăși tradiționale, vase, cufere. În camera din stânga sunt atârnate fotografii ale familiei și un tablou care îl înfățișează pe Nicolae Ceaușescu la vârsta de 14 ani, de pe vremea când a fost arestat, primită ca dar în primii ani de conducere.

            Recondiționată în 1978 și închisă publicului timp de aproape 18 ani, casa este acum în îngrijirea lui Emil Bărbulescu, nepotul lui Nicolae Ceaușescu, dar poate fi vizitată doar dacă vreo cunoștință de-a lui este prin preajmă sau poate ajunge acolo într-un timp rezonabil pentru a însoți vizitatorii.

            Emil Bărbulescu a decis în 2007 să deschidă ușile casei în care s-a născut unchiul său, apoi a amplasat în fața casei vechi un bust al unchiului său, Nicolae Ceaușescu.

Monumentul din Slatina este primul din țară, ridicat în memoria Ecaterinei Teodoroiu, pentru a cărui realizare a fost constituit în 1920 un comitet de inițiativă sub patronajul reginei Maria, a cărei prezență la inaugurare în 1925 a fost considerată de primarul orașului Slatina din acel moment I.A. Tomescu "cel mai important act al vieții acestui oraș".

            Monumentul lui Ecaterina Teodoroiu este creația sculptorului Dimitrie Mățăoanu (1899 - 1929), iar construcția sa a început în 1921. Monumentul din Slatina al eroinei Ecaterina Teodoroiu este o statuie din bronz, mărime naturală într-o atitudine dinamică, cu arma în contragreutate și o cască ostășească în mâna dreaptă. Statuia este așezată pe un piedestal din beton în trei trepte executat în stil baroc, cu colțurile în formă de coloane andosate.

Fondatorul schitului Strehareți a fost episcopul Serafim Întâiul din Buzău și din 1668 episcop al Râmnicului.

            Construcția schitului a început în 1665, iar pe 4 august 1668 Serafim își consacră fundația Mitropoliei Bucureștiului unde a păstorit mitropolitul Teodosie.

            După 1865 schitul Strehareți a dus o viață liniștită și fără evenimente mari. Fresca schitului este importantă prin stilul de pictură neobizantină și prin scrierea chirilică care se păstrează pe frontispiciile icoanelor de pe perete. Multe dintre icoanele schitului sunt documente vii, cu marcaj al perioadei, icoane care, în ciuda vremii, sunt încă frumoase și bine păstrate.

             În 1979, vechea clopotniță a fost demolată și a fost construită o clopotniță nouă deasupra portalului de la intrarea în mănăstire.