Maria Guzran, CSM Călărași – campioana mondială la canotaj – juniori!
La CSM Călărași se nasc stele!
Cu mândrie de neegalat, emoție infinită și bucurie deplină asistăm la rezultatele excepționale pe care le au canotorii de la CSM Călărași. Și cum este orașul nostru natal, în care am ales să ne dezvoltăm proiectele, pentru că da! noi credem cu tărie că această localitate de provincie de pe malul Borcei merită mult mai mult și că are un potențial excepțional, astfel de rezultate ne bucură sufletul și ni-l umplu cu o nemărginită mândrie!
Tangențial, prin proiectele pe care le dezvoltăm alături de partenerii noștri, am avut ocazia să îi cunoaștem personal pe mulți dintre acești copii excepționali, care muncesc zi de zi cu o putere de neimaginat și eforturi dincolo de granița umană.
Maria Guzran este una dintre aceste minuni, care a obținut medalia de aur și titlul de campioană mondială, alături de partenerele ei de ambarcațiune, la Campionatele Mondiale de Canotaj pentru junioare de la Plovdiv, 4 rame fără cârmaci, competiție de cel mai ridicat nivel, ce s-a desfășurat în perioada 12 – 15 august 2021.
Multiplă campioană națională de junioare la diferite probe, dar și campioana de senioare la ergometru, categoria ușoară, Maria a fost selecționată și a început să descopere tainele canotajului și ale performanței sportive la CSM Călărași, în urmă cu 4 ani.
Încă de la început, colectivul de antrenori al secției de canotaj, format din antrenorii Daniel Bănățeanu, care de altfel este partenerul nostru în proiectele dezvoltate, Eugen Suciu și Mădalina Buzdugan, au intuit talentul Mariei Guzran, evidențiat mai ales prin aptitudinile sale psihice, respectiv caracterul deosebit, spiritul de învingător, nevoia de progres și dorința de a învăța și a progresa continuu, rezultatele începând să apară de timpuriu.
În cele ce urmează redăm integral declarațiile făcute publice pe rețelele de socializare de către prof. dr. Dumitru Chirilă, directorul CSM Călărași:
Suntem enorm de mândri de tine, Maria Guzran! Suntem cu toții mândri de tine!
Am plâns de fericire cu ocazia participării tale la Campionatul mondial, pentru că ai reușit să arăți o mică parte din sufletul tău frumos și ai impresionat pe toată lumea, demonstrând că un suflet timid de adolescentă poate să aibă o forță extraordinară atunci când se exprimă prin sport.
Am vrea să te vezi prin ochii noștri, cei care te iubim, și să vezi ce putere ai și cât de frumoasă ești!
Felicitări, Maria, fată poleită cu aur! Felicitări Ancuța Ungureanu, Elena Robitu și Ioana Dinulescu! Felicitări antrenorilor și Federatiei de canotaj și tuturor celor care v-au ajutat să descoperiți măreția!
Vă mulțumim, așa cum multumim și tuturor sportivilor CSM Călărași pentru toate emoțiile, izbânzile și bucuriile fără seamăn pe care le aduceți prin munca, talentul și dăruirea voastre, și pe care avem șansa să le trăim!